Cititorii nostri raspund (2)

Fiindcă săptămâna trecută am postat un uimitor articol, cu mare priză la public, pe adresa redacției au venit, desigur, răspunsuri și opinii de la fanii înfocați. Iată alegerea noastră:

Acu doi ani eram fericitul posesor al unei relatii de la distanta.  Una ca la carte, in care iti lasi parul valvoi, te asezi la birou sau in pat si asezi cu grija, in apropiere, sticla de bere sau de whisky, inainte sa deschizi skype-ul.

Iar discutia merge atat de bine ca in final uiti ca ai fumat 10 tigari si ca ai baut suficient alcool incat sa crezi ca ai iesit in bar cu baietii. Iar la finalul finalului termini cu un vis erotic, matinal si insorit, ca a unui pusti de 15 ani.

De-atunci relatia mea s-a transformat, nu intr-una la foarte mica distant, ci intr-una care si-a consumat suspansul. Povestea e simpla si nu chiar romantica: dupa cateva luni de chat, ne-am vazut, ne-am iubit cateva zile si ne-am intors la distantele noastre.  Ne mai intalnim, din cand in cand, in mediul online, cat sa ne mai spunem ca ne e dor unul de celalalt si sa ne intrebam daca a pus un gagiu/ o gagica “mana“ pe noi.

Prietenii mei nu fac drumuri saptamanale la Otopeni. Poate doar pan’ la piata Obor. Asta nu insemna ca nu-si doresc, ci ca n-au cu cine. Cand ea sta prin Viena, Amsterdam, Kuala Lumpur, cat de mare trebuie sa fie dragostea ca sa faci trasee internationale?!

Mult mai usor e sa stea prin Iancului, in Titan, la blocul de deasupra Mega Image (faci si piata de dimineata 😉 ca sa nu zic de Floreasca (au o piata excelenta de zarzavaturi si flori – ajungi sa te considere si gospodar si romantic – idealul masculin pentru o tanara domnita).

Mai mult, o noapte poate fi hotaratoare in construirea unei relatii – poate dura la fel de bine opt ore sau 50 de zile. Daca nu-ti convine, nu trebuie sa iei avionul ci doar taxiul. In cel mai rau caz alergi pana acasa, ca deh…banii i-ai cheltuit pe flori si zarzavaturi.

Cu siguranta exista si exceptii. Exceptii masculine pentru care plimbarea pana la Londra, la prietena / amanta /iubita adauga un pic de “excitement” relatiei. Sau, pur si simplu, nu au gasit inca ceva mai bun in Bucuresti.

Si acum un raspuns la intrebarea principala: cum sa faci sa pastrezi o relatie la distanta si sa si dureze mai mult de doua saptamani, fara sa te frustrezi sau sa-ti cheltuiesti intrega mostenire pe zboruri saptamanale?? Pai, o pastrezi asa cum e, la distanta…. pe ea, pe distanta. O relatie minunata daca nu-ti cere sa lasi serviciul, casa, prietenii, pisica si sa te duci la ea, sau invers, daca nu vine ea dupa tine, renuntand la tot.

Iar discutiile merg in continuare, ca si unse, aveti timp, economisiti bani. Si cand e frumos afara iesi prin Herastrau cu bicicleta sau cu noua colega de birou. Ei ii trimiti in continuare emailuri dragalase si patimase, cu gandul ca cel mai bine e asa cum e acum. Si ai timp sa vezi, mai pe seara, si vreo cateva episoade din Star Trek Voyager.

In concluzie, solutia este un Da categoric pentru pastrarea relatiei la genul “poate intr-o zi”.

Cum iti dai seama daca merita? Pai, daca dupa zece minute de mers cu metroul de la Unirii la Romana, alaturi de o domnisoara care iti zambeste frumos si isi aranjeaza buzele cu un ruj rosu provocator la 30 de cm distanta de tine, bucuria gandului la ea este la fel de mare ca visul erotic de dimineata, este rau de tot.

Anunțuri

Așa ceva n-ai mai citit! Cercetătorii britanici au descoperit că relațiile la distanță…

Acum doi ani de zile eram fericita posesoare a unei relații la distanță. Una ca la carte, în care îți tapezi părul înainte să te pui seara în pat și să deschizi skype-ul, hainele de casă sunt permanent asortate, iar telefonul a devenit un fel de prelungire firească a mâinii. De atunci relația mea s-a transformat într-una la foarte mică distanță, având în vedere că împărțim același xbox. Dar între timp, microbul s-a răspândit: în rândul prietenilor mei, majoritatea fac drumuri săptămânale la Otopeni, adună mile sau au „întâlnire la 10 pe skype”, iar întrebarea „ne vedem marti la un film?” s-a transformat în „ne vedem pe 17 în Bruxelles?”.

Și deodată remarci că relațiile la distanță au devenit mai des întâlnite decât colanții purtați pe post de pantaloni. E adevărat că, pe măsură ce înaintezi în vârstă, standardele ți se ridică, simțul critic atinge cote infernale, iar șansele de a găsi pe cineva cu care să împarți mai mult decât un taxi descresc dramatic, chiar și într-un oraș cu aproape 2 milioane de locuitori. Da, poți să îți iei o șaorma la orice oră, dar pentru o salată de rucola cu parmezan, poți să bați tot orașul și să rămâi nemâncat.

Dar cum faci ca acest tip de relație chiar să reziste mai mult de două săptămâni, fără să te frustrezi sau să îți cheltuiești întreaga moștenire pe zboruri săptămânale cu Tarom?

E drept, odată cu trecerea din era dedicațiilor la radio în cea a postărilor pe Facebook, lucrurile au devenit mult mai simple. Iar cu ajutorul Sfântului Internet și a Maicii Telefoniei Mobile, nu simțim lipsa conversațiilor lungi sau a împărtășirii unui banc bun. Poți vedea și un film alături de celălalt, lași doar skype-ul deschis, sau comentați punctele culminante prin sms, singura diferență fiind că poți să porți neglijeu din dantelă cu șosete de lână. Cred totuși că trebuie păstrată o proporție. Dacă la ultima voastră întâlnire i-ai spus cât de bine a fost printr-un whatsapp, s-ar putea să ai o problemă.

O problemă și mai mare și un categoric NU este relația „poate într-o zi”, sau fratele mai mare și mai gârbovit al relației la distanță. O relație minunată, daca nu s-ar întâmpla să vă aflați în colțuri diferite ale continentului. Discuțiile merg ca și unse, vă povestiți toate cele, e un om minunat, ceva extraordinar. Doar că atunci când încercați să stabiliți o întâlnire, nu e timp, nu sunt bani, e prea frig, e prea cald și pac! a trecut un an de când nu v-ați mai văzut. Dar vă trimiteți email-uri pătimașe și vă promiteți că va veni o zi în care veți fi din nou fericiți împreună, iar piedicile pe care viața vi le-a pus vă vor face dragostea cu atât mai puternică. Not! And sooo 5 movies ago!

Și cum îți dai seama dacă merită?  Păi cred că, dacă după 10 ore de mers în trenul de noapte, alături de doamnă care horcăie ca într-un film cu zombie și mănâncă ceafă de porc la micul dejun, bucuria revederii este la fel de mare, ești bine de tot.

Puka

E lucru ştiut că îmi plac blondele. Prin urmare, doamnelor şi domnilor, la categoria say hello to my little friends, faceţi cunoştinţă cu Puka!

Cine este Puka? Blondă şi creaţă cum ne-a plăcut nouă, Puka este un berbec vesel, entuziast şi cafegiu. Ea poate fi văzută la volanul Yku-lui, ascultând „The best” la maxim, pe bicicletă, împărţind înţelepciune sau la concerte de coveruri.

Pentru că îi plac oamenii şi este totodată un spirit afacerist, Puka s-a hotărât să îşi asculte chemarea şi a dat la psihologie. Şi cum programările se fac deja pentru 2015, momentan ea negociază cu Ikea cu privire la designul canapelei Pukstad.

Ce trebuie să ştiţi e că Puka nu uită niciodată. Dacă i-ai dat o ţigară atunci când a rămas fără, nu numai că îţi va oferi pachetul ei la fiecare întalnire ulterioară, dar probabil că îţi va scrie şi o poezie în care te va lăuda.

Puka e responsabilă cu menţinerea entuziasmului, aflându-se momentan în competiţie cu Radet la capitolul energie. Este totodată principalul binefăcător al Music Club, reuşind întotdeauna să convingă oamenii să iasă la dans.

Nu ştiu de unde adună ea atâta energie pozitivă (am bănuit la un moment dat o supradoză de vitamax) şi cum reuşeşte să dea întotdeauna şi celorlalţi, dar ştiu cu siguranţă că drumul spre Puka este drumul spre mare… 🙂

Competiţie

Atunci când eşti într-o relaţie, eşti automat şi într-o competiţie. Şi nu vorbesc acum despre competiţia eterna cu partenerul – cine are dreptate, cine stă deasupra, cine termină primul…

Ci despre competiţia în care intri inevitabil cu celelalte femei: ochiul tău de vultur este genetic modificat să observe alte priviri pofticioase adresate bărbatului tău, zâmbete  seducătoare, decolteuri mai mari decât porţile de fier…

Lucrurile se complică şi mai mult atunci când el nu numai că este extrem de accesibil publicului, dar zâmbitul către fane face parte din job description. Asta, bineînţeles, ar putea încuraja anumite manifestări supărătoare ale unor „sorbitoare” ingenue, deşi bune de analizat la cafeaua de duminică („Vaaaai, Mitza, dar nu ştiu cum îndrăznea să se uite la el cu rădăcinile ălea nevopsite!”). Eu sunt fire înţelegătoare, dar poţi să priveşti artistul şi fără să-ţi înşurubezi buclele pe degete. Să nu se încurce, zic.

Însă, cum schilodirea celor ce trag la tărâmul tău nu e încă legalizată, singura opţiune e să fii tot timpul pe primul loc. Să ai cele mai bune glume,  cele mai savuroase discuţii şi cea mai provocatoare lenjerie, să te adore toţi prietenii lui, să iubeşti animalele. Cu alte cuvinte, să fii prea bună ca să fie adevărat.

Pentru că un soclu intimidează mai mult decât nişte tocuri de 15 cm. Drept urmare, chiar dacă vei mai observa privirile pofticioase, măcar ştii că ele se vor lovi de zidul de adoraţie. Tot ce mai trebuie să faci e să îţi punctezi din când în când victoria cu o sprânceană ridicată. 🙂

 

Scrie şi tu ceva…

După 12 zile de proteste, azi mi-a venit şi mie rândul să fiu ţinta furiei mulţimii de trei cititori înfocaţi ai blogului. Mi-a pliţcăit mess-ul într-una, au venit ameninţări cu pancarte, nici măcar la birou n-am avut linişte.

Adevărul e că în ultima vreme am fost total paralelă. Uit să postez, uit să mă trezesc, să mă îmbrac, să sun înapoi oameni. Era să uit de câteva ori şi să-mi iau pastila de seară. Dar asta presupun că se întâmplă pentru că entuziasmul meu nu se înţelege prea bine cu frigul. Iarna am tendinţa să hibernez şi să o iau mai moale cu socializarea. Dar e una să mergi mahmur dimineaţa la serviciu şi  alta să mergi mahmur dimineaţa la serviciu când sunt -6 grade. Prin urmare, îmi găsesc activităţi de partener domestic, activităţi ce se pot desfăşura în linişte, la căldura aerotermei, în timp ce Radu priveşte cu jind spre uşă.

Carevasazica, pe ultima lună mă pot lăuda cu o faţă de pernă tricotată şi cu un scor de 390,450 la Bomboozle. Şi da, ştiu că pot fi simpatică şi atunci când scriu despre biroul din lemn de molid, dar…

Spor…t?

De când mă ştiu am fost o fire sportivă. Îmi place mişcarea, fie ca este vorba de alergat, de aerobic, de patinaj sau de fotbal. Tocmai din acest motiv, deşi e destul de solicitant şi e greu să îmi gasesc timp în programul încărcat, de cele mai multe ori dorindu-mi doar să trag un pui de somn sănătos atunci când ajung acasă, reuşesc totuşi, din când în când, să îmi fac timp să mă uit la alţi oameni cum fac sport. Şi atunci când reuşesc, se simte. O oră de uitat la patinaj artistic pe TVR1 poate face minuni.

Şi asta se învaţă de acasă. Pentru că ţin minte cât eram de fericită, la numai câţiva anişori, atunci când mă uitam la Jocurile Olimpice. Asta până atunci când sora-mea mi-a spus că, din cauza mea, nu se vor mai juca 4 ani. Iar eu am crezut-o.

Problema este că de la o anumită vârsta, nu mai e suficient să priveşti. Trebuie să faci şi tu ceva ca să se aşeze bine carnea pe tine şi să te poţi recompensa din când în când cu o prajiturica. Prin urmare, eu personal mi-am făcut timp – două ore în fiecare zi – şi m-am apucat de tricotat.

08:00 – 09:00

Mă trezesc precum o prințesă, înviorată şi senină, la prima alarmă a ceasului. Arunc zâmbetul galeş minunatului bărbat care doarme în dreapta mea şi mă duc să pun de cafea. Aşez canile frumos în tăviţă, lângă două brioşe şi o viorea (partea asta depinde, desigur, de sezon) şi le aduc lângă pat. Urmează un moment romantic, după care îmi pun hainele pregătite de cu seară pe mine şi pornesc fredonând veselă „Morning train” spre serviciu. Prind loc în metrou şi citesc puţin.

Sursa fotografiei http://www.sxc.hu/

Aşa arată prima oră a dimineţii. În imaginaţia mea.

De fapt, bărbatul minunat care doarme în dreapta mea reuşeşte să mă trezească la a 7-a alarmă a ceasului. Până atunci, mormăi, trântesc, buşesc, îmi blestem zilele şi îi arunc grimase furioase când îmi dezveleşte umărul. Mi-e somn! Când reuşesc să îmi ridic într-un final capul, văd cafeaua şi omleta anti-mahmureală lângă pat. Mă simt vinovată, dar nu zic nimic. Oricum tot el mi-a turnat şi al treilea pahar de vin. Somn şi capul ca un bostan. Nu găsesc nimic de îmbrăcat, iar jumate din hainele din dulap stau aranjate maiestuos în formă de munte. Apoi plec în fugă spre birou fredonând „De ce e viaţa atât de crudă”. În metrou reuşesc să găsesc un locuşor de 20 cm liber între doamna „Shaorma” şi domnul „Nu cred în produse de îngrijire corporală”.

După o vreme ajung să realizez că lucrurile nu mai pot continua aşa. Opţiuni: 1. Îmi dau demisia. 2. Renunţ la alcool şi învăţ să fac cockteiluri din ceai. 3. Schimb programul de dimineaţă.

Concluzie: Morning sex is the new coffee.