Ci despre competiţia în care intri inevitabil cu celelalte femei: ochiul tău de vultur este genetic modificat să observe alte priviri pofticioase adresate bărbatului tău, zâmbete  seducătoare, decolteuri mai mari decât porţile de fier…

Lucrurile se complică şi mai mult atunci când el nu numai că este extrem de accesibil publicului, dar zâmbitul către fane face parte din job description. Asta, bineînţeles, ar putea încuraja anumite manifestări supărătoare ale unor “sorbitoare” ingenue, deşi bune de analizat la cafeaua de duminică (“Vaaaai, Mitza, dar nu ştiu cum îndrăznea să se uite la el cu rădăcinile ălea nevopsite!”). Eu sunt fire înţelegătoare, dar poţi să priveşti artistul şi fără să-ţi înşurubezi buclele pe degete. Să nu se încurce, zic.

Însă, cum schilodirea celor ce trag la tărâmul tău nu e încă legalizată, singura opţiune e să fii tot timpul pe primul loc. Să ai cele mai bune glume,  cele mai savuroase discuţii şi cea mai provocatoare lenjerie, să te adore toţi prietenii lui, să iubeşti animalele. Cu alte cuvinte, să fii prea bună ca să fie adevărat.

Pentru că un soclu intimidează mai mult decât nişte tocuri de 15 cm. Drept urmare, chiar dacă vei mai observa privirile pofticioase, măcar ştii că ele se vor lovi de zidul de adoraţie. Tot ce mai trebuie să faci e să îţi punctezi din când în când victoria cu o sprânceană ridicată.

Adevărul e că în ultima vreme am fost total paralelă. Uit să postez, uit să mă trezesc, să mă îmbrac, să sun înapoi oameni. Era să uit de câteva ori şi să-mi iau pastila de seară. Dar asta presupun că se întâmplă pentru că entuziasmul meu nu se înţelege prea bine cu frigul. Iarna am tendinţa să hibernez şi să o iau mai moale cu socializarea. Dar e una să mergi mahmur dimineaţa la serviciu şi  alta să mergi mahmur dimineaţa la serviciu când sunt -6 grade. Prin urmare, îmi găsesc activităţi de partener domestic, activităţi ce se pot desfăşura în linişte, la căldura aerotermei, în timp ce Radu priveşte cu jind spre uşă.

Carevasazica, pe ultima lună mă pot lăuda cu o faţă de pernă tricotată şi cu un scor de 390,450 la Bomboozle. Şi da, ştiu că pot fi simpatică şi atunci când scriu despre biroul din lemn de molid, dar…

Şi asta se învaţă de acasă. Pentru că ţin minte cât eram de fericită, la numai câţiva anişori, atunci când mă uitam la Jocurile Olimpice. Asta până atunci când sora-mea mi-a spus că, din cauza mea, nu se vor mai juca 4 ani. Iar eu am crezut-o.

Problema este că de la o anumită vârsta, nu mai e suficient să priveşti. Trebuie să faci şi tu ceva ca să se aşeze bine carnea pe tine şi să te poţi recompensa din când în când cu o prajiturica. Prin urmare, eu personal mi-am făcut timp – două ore în fiecare zi – şi m-am apucat de tricotat.

Sursa fotografiei http://www.sxc.hu/

Aşa arată prima oră a dimineţii. În imaginaţia mea.

De fapt, bărbatul minunat care doarme în dreapta mea reuşeşte să mă trezească la a 7-a alarmă a ceasului. Până atunci, mormăi, trântesc, buşesc, îmi blestem zilele şi îi arunc grimase furioase când îmi dezveleşte umărul. Mi-e somn! Când reuşesc să îmi ridic într-un final capul, văd cafeaua şi omleta anti-mahmureală lângă pat. Mă simt vinovată, dar nu zic nimic. Oricum tot el mi-a turnat şi al treilea pahar de vin. Somn şi capul ca un bostan. Nu găsesc nimic de îmbrăcat, iar jumate din hainele din dulap stau aranjate maiestuos în formă de munte. Apoi plec în fugă spre birou fredonând “De ce e viaţa atât de crudă”. În metrou reuşesc să găsesc un locuşor de 20 cm liber între doamna “Shaorma” şi domnul “Nu cred în produse de îngrijire corporală”.

După o vreme ajung să realizez că lucrurile nu mai pot continua aşa. Opţiuni: 1. Îmi dau demisia. 2. Renunţ la alcool şi învăţ să fac cockteiluri din ceai. 3. Schimb programul de dimineaţă.

Concluzie: Morning sex is the new coffee.

Eu scriu, şterg, scriu, scriu, şterg doar o parte, aştept puţin, mai înlocuiesc ce nu îmi convine. Iar înainte de a publica, textul se duce la Liv. Să îmi spună unde am sărit o virgulă, unde am făcut o glumă cu bătaie prea lungă, unde am luat-o complet pe arătură. Să mă critice. Şi credeţi-mă, nu-i lucru uşor. Pentru că ştie să taie în carne. “Foarte bun textul. Am ras într-una. Dar…nu-mi place in schimb aia cu sticla de vin sub cearsaf, si sub ea  o tigara si sub pat un om si sub om un om.. INCEPTION:). Eu aş spune să o scoţi. A…,si aia cu rosiile, well… nu e politically corect…cu toata foametea asta in lume. În rest e foarte bun!” . Grrrrr! Adică cele 3 rânduri care au mai rămas???? Merci!! Dar da, roşiile ar cam trebui să dispară ce-i drept şi gluma cu cearşaful parcă o înţelegeam doar eu… Şi uite aşa ajung să înlocuiesc glumele anoste cu unele simpatice. Pentru că ea mă critică şi mă face să scot ceva mai bun din mine.

Bineînţeles, acesta nu este textul iniţial…

Pregătire, 8:50. Nu ştiu cu ce să mă îmbrac şi o să întârzii. Frustrare 12 minute în faţa dulapului, privire goală, până reuşesc să pun de un outfit fabulos în 2 min.

Fugă pe tocuri spre metrou, 9:15. Oamenii descântă automatul de cartele. Eu îmi imaginez cum i-aş călca pe cap. Frustrare până intru în metrou şi văd în geam cât de bine îmi stau jeansii ăştia.

Birou, 9:32. Caut cu disperare o tigară să-mi liniştesc plămânul obosit. Nu sunt în geantă. Frustrare circa 2 minte, cât bag hartiile, cele 7 pixuri, bonurile din ultimii 7 ani şi scamele la loc în geantă şi merg spre magazin. La casă, zâna de la Winston. Eşti fumătoare? “Da, kent mentol. Atât.”. Dar avem… “Nu mă interesează”. Slim mentolate…”Nu.” Şi o ofertă, primiţi un troler… “Nuuuuuuuuuuu, fi-ţi-ar trolerul loc de veci!”. Bineînţeles, frustrare. Circa 3 minute.

Înapoi la birou, 10:02, o zi minunată. Cânt cu Nutza la telefon, povestesc proiectul de aseară, dau o capsă, fumez cafeaua cu Mon. Ce zi superbă!

Vreau să înscriu proiectul la care am lucrat aseară cu Liv şi Radu. Aştept să fie toată lumea de acord, doar e democraţie în grupul nostru.  E 12:40. Radu îmi spune că tocmai a fost înscris un proiect exact ca al nostru. Frustrare 1 ora, migrenă cumplită, tranchilizante pentru cai, planuri de a-i urmări şi vâna pe cei care stăteau aseară la masa de lângă noi. Mama lor de provinciali!

E 16:12 şi încercăm de 40 de minute să stabilim dacă facem blog reading şi unde facem. Mă frustrez şi vreau să hotărâm ceva azi! Mă gândesc deja să mă opresc la Mega şi să-mi iau o vodkă.

Acasa, 17:10. Stomacul e undeva la doi metri în spatele meu. Am comandat pizza, încercăm unele noi.  Bineînţeles, nu sunt prea reuşite. Iar eu, ha ha, mă frustrez. Mă plictisesc de acest du-te vino, aşa că prefer să rămân frustrată şi să îl terorizez pe Radu. Doar nu o să mă bată. “Da ce nu mă bagi în seamă? Lasă-mă puţin că sunt ciufută. Dacă sunt ciufută nu mai vorbeşti cu mine? Vezi-ţi de treabă că o să îmi treacă. Bine că îţi vezi de treabă şi pe mine mă laşi să stau bosumflată într-un colţ”. Da, sunt minunată.

19:53 Radu a plecat acum o oră jumate să ia ţigări. Încă nu s-a întors…

Mă duc să beau în Blu’zz.

Să ne punem împreună şosetele la spălat sau să dăm banii pe taxiuri?

Să deschidem a doua sticlă de vin sau să ne prefacem ca ne place ceiuţul cu lămâie?

Santal de portocale roşii (că sunt o domnişoară) sau un Tuborg rece (brrup!)?

Să mergem la Verdi sau gătim şi tu ceva?

Să îţi aduni toate puterile şi să mergi în Bluzz sau să te bagi sub păturică şi să-i suni pe prietenii de la Trenta?

Să oferi nişte gustari?

Fake it or break it?

“Hai, c-a luat-o!” sau “Mai uşor, voince!”?

Murfatlar sau Jidvei?

Cu usturoi? Cu ceapă? Cu de toate? Dulce sau picant?

Să pornim unul nou sau avem mai multe şanse invers?

Să rişti  o conjunctivită ca să vezi un abur?

Unde? Cand? Cum? A, da?

Uf. Difişil. Pe de altă parte (:) ), dacă ai nişte oameni care îţi vor fi alături şi atunci când alegi să renunţi la job şi pleci în căutarea iubirii prin America de Sud, parcă nu e uşor, dar nici greu nu e…

Calităţi: Entuziast, motivat şi motivant, poate vorbi ore în şir despre un proiect care îl pasionează. Şi e foarte cool.

Defecte: Chiar poate vorbi ore în şir despre un proiect care îl pasionează. Iar tu vrei să mergi la baaaaie…

Când e bine să-l cunoşti: La începutul carierei, când încă îl poţi recunoaşte sub cearcăne.

Când bea cu tine: După muncă, la muncă, înainte de muncă.

Activistu’

Calităţi: Cât entuziasm! Şi câtă grijă! Şi ce spirit!

Defecte: E foarte ocupat şi important. De ce? Ce ai auzit?

Când e bine să-l cunoşti: Cât e încă tânăr şi în deplinătatea facultăţilor mintale.

Când bea cu tine: Când are timp!!!

Revoltatu’

Calităţi: Energic, motivat, păreri multe şi dese despre orice.

Defecte: Dacă ai o parere diferită, e posibil să considere te-ai lovit la cap în copilărie. Dacă nu îţi aduci aminte evenimentul, e vina societăţii.

Când e bine să-l cunoşti: Când doarme.

Când bea cu tine: Oricând. Numai să nu îl duci într-un locul ăla insalubru, de pe strada plină de gropi a sectorului unde e nenorocitul ăla de primar care fură! Pe de altă parte, dacă e însetat…

Expertu’

Calităţi: Ştie tot. Da tot.

Defecte: Ştie mai bine decât tine şi cât porţi la pantofi.

Când e bine să-l cunoşti: Oricând. Ştie tot de la vârsta de 4 ani.

Când bea cu tine: Când îl laşi să aleagă locul, meniul şi băutura despre care îţi va spune când a fost fabricată pentru prima oară, în ce ţară şi cu ce resurse.

Disclaimer : Mi-a venit bărbatul!