Cartea care m-a făcut

Miercurea asta eu și prietenii bloggeri scriem despre cartea care ne-a făcut să plângem. Deși sună deosebit de palpitant, m-am decis greu cum să o abordez.

Să fac un fel de recenzie a unei cărți ce mi-a creat o puternică legătură cu pachetul de şerveţele? Am încercat asta prin clasa a 9-a şi încă mai vânez acele exemplare din Revista Noastră. Aşa că aș scrie mai degrabă despre poveștile nemuritoare din copilărie, cu care mă distram și mă emoționam teribil, în lipsa altor jucării. Despre vara aia din 2001 (cred), când citeam cu Nutza pe verandă, în fiecare dimineața, înainte să ne facem o omletă şi să ne culcăm. „Blahnik by Boman – a photographic conversation”, din sacul roşu aşezat sub brad de furnizorul nostru de mașini preferat.  „Paris mon amour”, primită de ziua mea de la un om mişto sau „Al Pacino in conversation with Lawrence Grobel” pentru care mi-am pus sora să umble prin toate librăriile din Roma. Despre plăcerea vinovată pe care am avut-o atunci când am descoperit „That extra half an inch”, în Cărtureşti şi pentru care am mai cumpărat încă 5 cărţi între care să o ascund. „Despre farmecul lucrurilor plictisitoare” pe care am recitit-o într-o seară când el tot mai avea a-și acorda chitara. Despre cele 20 de minute în care am stat paralizată în fața standului cu ghiduri turistice înainte să cumpăr o carte cadou, cu câteva zile înainte Crăciun. Sau despre cartea primită de la Nutzi cu căteva zile înainte să mă angajez – „Ghidul femeii de carieră”, care m-a făcut să realizez că m-am făcut mare. Şi că ea nu mai este de acord să mă întreţină pentru a duce o viaţă boemă.

Şi de ce să aleg una singură, când stau aşa frumos înşiruite?

2011

08/10

CATEGORY

Leapşa

Write comment